Da…

A trecut aproape un an in care postarile au fost mai mult decat rare, un an in care s-au intamplat mult prea multe lucruri care cu siguranta ar fi meritat sa fie impartasite. Din pacate oboseala, timpul intotdeauna limitat, raman inamicul numarul 1. Disparitia 360 mi-a dat impulsul sa fac ceea ce amanam de luni de zile: sa mut blogul pe wordpress si sa reincep sa scriu cu regularitate.

Deci de acum incolo ne vedem aici…

Stiti intrebarile acelea simple cu raspunsuri multiple, acelea care ni se par evidente si pentru care alegem cel mai straniu raspuns de frica unei capcane?

Motorul care ne obliga la aceasta reactie mi se pare axiomatic fiintei umane. Gandim totul in forme complexe si refuzam adevarurile evidente. Construim planuri imaginare, realitati paralele. Trasam carari si directii pe foaia alba si infinita a vietii. Inventam ideologii, religii si scopuri nobile. Cream secole si secole de noi sisteme, fantasme care se dejoaca si se calca in picioare… epoci in sir isi ingusteaza prisma. La final o fantasma imensa pe care nimeni nu o va mai percepe ca atare: un singur sistem devine “sistemul”.

Ne urmam fiecare cu credinta propriul cocktail ideologic neputand sa observam ca la sfarsit e doar nimicul. Neputinta? In multe cazuri. Amorteala? In altele. Frica? In cateva. Lipsa de optiuni? In restul cazurilor. Ceva este clar…nu putem scapa fantasmei. Nu e consecinta presiunii sau a optiunii. Pur si simplu fantasma e regula. Universul cel adevarat poate fi perceput dar nu poate fi trait. Odata vazute ielele, existenta lumii adevarate este asumata dar accesul la ea nu este acordat.

Continuam asadar viata in acelasi sens hamesit de logica, singurul care ne este accesibil. Inchidem ochii. Ii strangem nervos. Ne cream logica si ne jucam rolul.

Ce ramane de facut? Sa ne satisfacem rolul, sa satisfacem viata, sa lasam pe ceilalti sa isi joace rolul si in mod elegant ii ajutam sa o faca.

Noapte buna. Am inchis ochii.

Noi romanii avem o vorba: “Stam strambi si judecam drept”. Judecam – la volan, la masa in familie, la chefuri, la un pahar de vorba intr-o cafenea. Judecam, consideram, credem, stim ce ar trebui schimbat si ce ar trebui facut pentru asta. Judecam mult si in general sanatos. Insa prea rar punem in aplicare ceea ce consideram ca trebuie facut, prea rar ne calibram actiunile cu asteptarile, prea rar punem in aplicare ceea ce ni se pare atat de evident. Sa fie vina cinismului acut, inradacinat de istoria noastra perversa in constiinte? Sa fie vorba de neputinta? Sa fie vorba de fatalismul care ne este carte de vizita? Sa fie vorba de lipsa de realism? Lipsa de ambitie? Oricare dintre ele si foarte probabil toate acestea la un loc sunt cauza a ce vedem in jurul nostru. Pasivitatea este sursa deznadejdii – deznadejdea e sursa pasivitatii.

Un grup de studenti romani din tara si strainatate dorim sa rupem acest cerc vicios si sa cream punti de acces catre o Romanie occidentala. Vrem sa transformam ideile de pahar in proiecte fezabile, vrem sa folosim oportunitatea pe care istoria o ofera azi Romaniei si sa aducem cunostintele noastre si experienta noastra in sprijinul celor care au cu adevarat nevoie de ele. Credem ca schimbarea nu trebuie asteptata. Scimbarea este in primul rand la indemana noastra. Intelegem ca nu putem trai bine intr-o tara care traieste prost. Intelegem ca normalitatea este sa traim acasa. Si pentru ca acasa este Romania, natural este sa facem din “acasa” un loc demn.

Utopic? Poate, dar lucrand cu profesionalism credem ca obiectivele noastre pot sa fie atinse, oferind Romaniei o cale de acces catre lumea europeana. Experienta teoretica o avem. Este de datoria noastra sa punem in practica ce gandim. Este o indatorire pe care nu o putem pasa unei alte noi generatii.

Despre ce este vorba mai exact? ACCES este o organizatie care actioneaza pe patru planuri interdependente:

1. crearea unei structuri care sa lege studentii romani din tara si strainatate

2. implicarea studentilor romani in proiecte in cadrul carora sa poata folosi in practica cunostintele dobandite la facultate

3. implementarea unui plan de dezvoltare rurala prin crearea unui flux de voluntariat

4. lansarea unei serii de actiuni pentru reformarea mediului educational.

Detalii veti gasi in continuare pe siteul nostru www.acces.org.ro unde vom posta initiativele noastre. Asteptam feedbackul, criticile sau sprijinul vostru.Lasa-ne un comentariu pe blog sau trimite-ne un e-mail pe adresa info@acces.org.ro si luam legatura.

Va asteptam sa lucrati efectiv cu noi si sa impartim victoria ori esecul acestei initiative. Haideti sa incepem noi “sa fim schimbarea pe care vrem sa o vedem in jurul nostru”

Intentionam sa scriu postul acesta mult mai devreme dar banuiesc ca mai are sens si acum in ultima zi.

Azi Bucurestiul are de facut o alegere, o alegere care nu e atat de grea pe cat e de parsiva. Plicticoasa campanie PDL a rupt pe ultima suta de metrii monotonia cu un afis care ne pune sa alegem intre 2 prezente necuvantatoare: sarpe si buldog. Oricat de plastica se dovedeste compararea lui Oprescu cu un sarpe eu gasesc mai potrivita o alta analogie, cea cu o javra. Caine frustrat, invatat sa supravietuiasca greu, gata oricand sa muste mana celui ce ii arunca un colt de salam. Nu am in gand neaparat falsificarea titlului de doctor sau a celui de de revolutionar. Nu.

Catalogarea pe care imi permit sa o fac se bazeaza pe un motiv poate straniu. Oricat l-as detesta pe Ion Iliescu cred ca Sorin Oprescu ii datoreaza un minim respect. Insa stapanul il lasa sa il muste pentru ca stie ca astfel poate castiga mai mult. Muscand in atacuri furibunde mana stapanului pentru a salva aparentele, Oprescu reuseste sa se desfiinteze total ca om pentru a se reinventa ca politician.

Pentru Bucuresti? Nu. Pentru orgoliul sau ranit timp de 7 ani. Pentru ca nu a fost niciodata ministru al sanatatii. Pentru tradarile suferite in cadrul organizatiei de Bucuresti. Pentru infrangerea suferita in fata lui Geoana. Pentru a se intoarce in partid ca invingator intre invinsi. Pentru a avea satisfactia de a le rade in nas si eventual de a sterge pe jos cu ei. In final, pentru a reusi in toamna, urmarind traiectoria lui Basescu, castigarea puterii in partid. Castigarea ei nu pentru reformisti, ci pentru retrograzii lui Iliescu si Mitrea. Cand grupul de la Cluj a fost amutit de scorul penibil in fata lui Emil Boc, alegerile locale anunta sa se incheie cu aruncarea la carma PSDului a batranul bolsevic.

Romania nu risca maine doar castigarea in urma unei inseatorii a Bucurestiului de catre stanga nereformata. Risca si scindarea dreptei prin reafirmarea unei aliante contra naturii care face PNL si PNT sa se alature PSD si PRM. Si poate mai grav, risca intoarcerea retrograzilor la puterea singurei forte de stanga, in detrimentul unei conduceri slabe, inexpresive si lipsita de inteligenta, dar oricand mai buna in fata spectrului batranului presedinte.

Bebiţă, alcoolic la 11 ani

Pacient impuscat in spital de un asistent care facea exercitii de tir

Cele 10 porunci au fost pictate pe blocurile din Iasi

Cam astea sunt stirile de vineri 16 mai de pe principalele canale de stiri romanesti…

poza: www.sutu.ro

I wanna like say that I am like completely annoyed by like stupid Californian people that cannot like speak without like using like “like” each like two words even in like formal like presentations in like law classes.

Poate sunt eu foarte inchis la minte dar exista o distractie pe care nu o inteleg. Desi se gaseste si in Olanda si banuiesc printre mai toti studentii din vest, pare totusi emblematica Americii. Distractia consta in cateva sute de studenti imbracati la 4 ace care se strang cu unicul motiv de a se imbata. Scopul mi se pare total legitim dar modalitatea nu o pot intelege. De ce ai nevoie de super rochie sau costum ca sa te imbeti in definitiv ca un porc cand o tinuta mai lejera este mult mai utila? Placerea inteleg ca ar consta in fericirea de a poza si incantarea de a se juca de-a oamenii mari si de a se simti ca atare. Poate tine si de varsta tarzie la care le da si lor voie. Si totusi mi se pare mai demn sa petreci si sa te imbeti imbracat in blugi si tricou. Asa ca iaca ca din punctul asta de vedere romanii poate se imbata mai rau, mai des, mai cu scandal dar mai matur. Vorba aia, fac ce vreau dar stiu ce fac.

Coifl ciofl ciofl… Zgomotul mecanic de guma de mestecat din stanga mea se opreste brusc. Se deschide tomul si cu o miscare sigura se rupe o pagina din “Etica protestanta” a lui Max Weber. Guma este atent impaturita in cuvintele filozofului iar propietara gumei si a cartii afiseaza un zambet multumit. Bine si cu cartile astea… macar nu mai lipim gumele pe dosurile de scaun.

Bineinteles ca fata de administrator de bloc turnator nu trebuie sa implice nicio judecata de valoare. Omul poate sa fie foarte bine cu totul altceva decat recomanda imaginea sa prafuita si sclipirea vie de inteligenta a-la-Voronin din ochi. Dar apoi au urmat primele declaratii de o coerenta iar asemanatoare presedintelui ne-vorbitor de romana de pe malul celalat al Prutului cu frane logice si bruste sucombari ale fluxului discursului. Iar imi zic in gand “Nu trebuie sa cazi in capcana, imaginea nu e totul”. Cu siguranta nu e: poate omul are suflet de aur, o fata sensibila, nemarginita dragoste stramoseasca si umor de cina tarzie. Dar diplomatia ramane o meserie a imaginii, a comunicarii si a profesionalismului extrem. Iar cand nu ai nici constructia, nici fata si nici macar sclipirea inteligentei native cu care ne-am obisnuit sa ne multumim apare intrebarea naturala: “De unde naiba vii si cat de adanc ingropata este diplomatia romaneasca?” Scriu acest post cu frica vie de a judeca prea dur dar cred ca bunul simt il putea indemna pe domnul Lazar Comanescu sa refuze onoarea in fata atator tineri (si nu numai tineri) de o mie de ori mai bine pregatiti. Il putea opri daca acesta nu ar fi fost chiar momentul asteptat de omul nostru din secunda in care doar ca timid si slabut individ gri intra pe culoarele Ministerului de Externe ai anilor 80′ dupa ce pupase unde si cat de adanc putuse. Imaginea parlelii scoase, a parvenirii adusa la arta de regimul ceausist l-au tinut probabil treaz multe nopti in toate aceste decenii ca in cel mai neasteptat moment sa i se plateasca si lui in sfarsit dosurile lustruite cu ochii inchisi.Ce motivare profesionala poate exista pentru un ambasador coarent sau un tanar stagiar care e de o mie de ori mai elocvent ca domnul ministru in a ii urma ordinele? Aceasta intrebare se pare ca nu a stresat prea mult pe domnii prim ministru si presedinte.

Dar domnul presedinte, daca se satura sa isi huiduie singur propria condamnare a comunismului si se plictiseste de presul ceausist comod asternut la picioare pentru a se intoarce la logica din spatele numirii lui Razvan Ungureanu sunt sigur ca nu o sa ii fie greu sa gasesca oameni capabili gata sa umple postul fie si doar pentru 6 luni. Si ca o ultima asigurare, tentativa de punere la lucru infrastructura securitatii pentru scopuri noi nu va reforma niciodata societatea romaneasca. Un serviciu extern care ramane un apendice SIE nu va reprezenta niciodata un motor credibil si coerent de politica externa. Prefer pseudo-intelectualul parvenit diplomatului ceausist sau poate am devenit eu orb in fata frumusetii mioritic de a devia etern intre extreme.

sau cum poate avea succes autoironia. Oricum jos palaria pentru fumatorii de Black Lung…